Atentie, Schumi la volan (adica eu)!

Sa va povestesc despre cum mi-am luat eu carnetul de sofer in Canada din doua incercari. Desi aveam carnet de sofer cu vechime de 10 ani in Romania, nu condusesem nici macar 200 km acolo. Intotdeauna mi-a fost teama de condus, mai ales ca stilul romanesc de condus impune sa ai niste abilitati deosebite. Ei bine, eu nu am aceste abilitati si pentru mine masina personala putea sa nu se inventeze. Un motiv sa nu mai poluam planeta :).
Ajunsi aici, hai sa dau si eu examenul. Cel teoretic nu se pune, ca ala e usor, nu acolo e problema. Dupa vreo 15-20 de ore de "scoala", ca nici eu nu le mai stiu numarul, ma trezesc si eu sa dau examenul pentru G2 in februarie anul trecut, cand nu se topise zapada de pe strada. La sfatul instructorului, am programat examenul in afara orasului, la alt centru, unde cica e mai usor si nu e asa trafic. Ei bine, eu cand conduc, trebuie sa stiu traseul, sa il vizualizez, altfel nu ma urc in masina. Instructorul ma linistise, ca o sa mergem mai devreme si o sa facem traseul. Zis si facut.Ajungem noi mai devreme, facem traseul, dar credeti ca mai eram atenta la ce imi spunea el? De unde! Eram ca in transa, ca la un examen cand ai impresia ca nu mai stii nimic. Numai ca eu chiar nu stiam nimic, ca totul era nou. Degeaba mi-a spus el sa fiu atenta ca banda aia e pentru stanga, eu acolo m-am dus chiar daca examinatoarea mi-a zis sa o iau inainte.
Deabia plecasem pe traseu, facusem o parcare exemplara si trebuia sa merg inainte cand mi-a facut observatie ca banda e de stanga si ea mi-a zis sa merg inainte. Imi venea sa o intreb daca mai are rost sa continui, dar am mers mai departe si in final m-a picat din cauza asta.
A doua oara era sa o zbarcesc tot la inceput, ca asa sunt eu, imi dau in stamba imediat. De data asta m-am dus aproape, in oras,si am avut timp sa fac traseul de vreo 2 ori, asa ca sa se obisnuiasca ochiul cu peisajul si semnele din zona. Deci, plec eu cu examinatorul, un mosulet chinez pe care de-abia il intelegeam ce imi zice, si cand dau sa ies din parcare in strada mare, fortez sa prind semaforul pe galben. Chinezul imi zice ca trebuia sa nu plec, ca puteam sa astept. Iarasi am injurat in gand ca am plecat cu stangul si ma intrebam daca mai are rost sa merg mai departe. In fine, pe traseu a fost onorabil, doar ca la intoarcere, dau sa intru in aceeasi parcare, eu linistita ca aveam prioritate, trebuia sa fac stanga, altul care avea stop si venea din fata mea nu opreste la stop. Chinezului ii pica fata, eu apas frana, cel care venea opreste si el ca si-a dat seama ca a gresit. In sfarsit, pornesc, trec pe langa o masina parcata la coltul strazii care, culmea, incepe si ea sa se miste fara sa puna semnal de plecare. In acel moment chinezul ingalbeste si incepe sa zica "O my God! O my God!". Din nou pun frana si ma asigur ca cel de langa mine nu imi ia fata.
La final, eram asa de incordata ca nu mai intelegeam pe care loc de parcare imi cerea chinezul sa parchez. La parcare, asa ca bonus, cand roteam volanul si ma chinuiam sa asez masina drept, ating maneta pentru stergatoare si le pornesc. Chinezul ii tot dadea inainte " Park the car nicely! It is your last chance."
Dar, in final a fost dragut si m-a trecut; cred ca vazuse el la viata lui multi chinezi mai slabi decat am fost eu. In plus, o fi zis ca daca aia care aveau carnet au incalcat regulile, iar eu i-am salvat viata conducand prudent, cum putea sa ma pice?
Asta a fost aventura mea, dar mi-e groaza fiindca va trebui sa ma gandesc sa dau testul si pentru G full. Chiar ca ma apuca durerea de cap doar cand ma gandesc la "marea" de masini de pe autostrada. De ce ma obliga sa imi iau carnet G full daca eu stiu ca nu o sa ies niciodata pe autostrada? Mie imi ajunge condusul in oras, si chiar si aici traseele mele sunt stiute dinainte.

Apa noastra cea de toate zilele

Vine o zi.....

O melodie care rezoneaza cu starea mea de spirit:

Un petec de Romanie

Unde esti copilarie?

Stau cateodata si privesc retroactiv in viata mea. Ce repede a trecut timpul! Parca ieri veneam de la scoala si mama ma astepta cu mancarea aburinda. Imi aduc aminte si acum mirosul de mancare pe care il gaseam cand veneam de la scoala.Cel mai mult simt in nari mirosul de mancare de cartofi servita cu muraturi sau cu salata de varza acra.
Nu stiu de ce, dar mirosurile mi s-au intiparit cel mai bine, cand e vorba de copilarie. Mirosul de mancare calda pe care il gaseam acasa cand veneam de la scoala, mirosul de rufe curate, mirosul de soba, cand facea mama focul, mirosul iarna, cand iesea fumul de la casele din sat, miros de curatenie, cand se facea curatenie generala de Paste si de Craciun.
Mi-e dor de zilele cand, iarna fiind, stateam langa soba citind "Povesti Nemuritoare" sau tot felul de almanahuri sau reviste din care facea obligatoriu parte si revista "Magazin".Nu aveam jucarii sofisticate, pot sa spun ca nu prea aveam jucarii, doar 3-4 papusi carora le croiam rochite tot timpul. In rest joaca era la nisip, "de-a vazatoarea" (pe timpul ala vanzatoarea era o zeita), sau diverse jocuri ca: ratele si  vanatorii, sotronul, coarda, fotbal (la moda cand era Campionatul Mondial), v-ati ascunselea.
Unde a zburat timpul asta?Amintirile sunt atat de vii, dar totodata atat de indepartate...

Blue Days

De doua zile a pus stapanire pe mine. Simt cu se cuibareste in suflet, cum mocneste si creste, ca de fiecare data cand apare. Cum ce? Starea aia nesuferita cand simti ca nu ai nici un rost pe lumea asta, cand nu iti gasesti locul, nici aici, nici in alta parte. Uf, cred ca de la vreme mi se trage! Sau poate nu, caci senzatia asta apare cu o ciclicitate riguroasa de cand am venit in Canada. Sau poate de la varsta, cine stie...

Sunt lenesa!

Mi-am propus si eu sa imi fac blog si sa scriu in el. Acum am blog dar trebuie sa recunosc ca sunt si cam lenesa si nici timp nu prea mai am (si de ce sa nu recunosc, e mai usor sa citesti de la altii). Dar macar am o scuza: m-am apucat de studiat si eu ca mai toata lumea de aici din Canada.
Credeti ca e usor? Nu pentru mine. Nu stiu altii cum sunt, dar chiar sunt de admirat cei (mai ales mamicile) care pot sa se apuce si sa se tina de studii dupa o anumita varsta, cand se considera ca ai depasit varsta de scoala si ai alte teluri, obiective, preocupari.
Ei bine, aici se studiaza pana dai ortu' popii, cum s-ar zice. Am colegi care au depasit bine 50 de ani.
Asa ca de ce m-as vaita eu?
Go Cristina, go!